ArtPaper

Isabela, Isa pentru prieteni, asa ma prezint celor care abia ma cunosc. Am vazut lumina diminetii intr-o zi de 10 februarie, in anul 1987, era pe atunci o zi cu soare, un soare rece, dar ale carui sclipiri incalzeau chiar si cea mai inghetata inima.

Am avut o copilarie superba, am avut in preajma mea cele mai luminoase si mai iubite fiinte din viata mea, pe mamy si buny, cum imi place mie sa le alint, mi-au indrumat pasii pe un drum frumos, de fiecare data, m-au educat, mi-au aratat ce insemana respectul, onoarea, chipul integru, si originile nobile ale familiei din care imi am radacinile, ma mandresc cu faptul ca bunicul meu era grec la origine, si ca acolo undeva intr-un colt al inimii mele mai canta inca ritmul de sirtaki, si ca indiferent ca nu se vede sta prins pentru totdeauna in pieptul meu drapelul alb albastru, in nuante marine. Tin sa precizez si faptul ca sunt un pui de oltean,  uneori incapatanata pana la refuz, insa sangele de muntenca primeaza si-mi da contur.

Am fost o mare iubitoare a literaturii in scoala, si mai apoi la liceu, sunt poeta, eseista, prozatoare, o mare filosoafa, si nu in ultimul rand o artista, care a inceput incursiunea in lumea aceasta minunata, cu o serie de goblenuri, pe cand tinerii de varsta mea isi consumau timpul in discoteci, eu am ales un alt drum.

Am terminat frumosii ani de liceu, in Colegiul Al. I. Cuza din Ploiesti, orasul meu natal, cu specializarea bilingv-franceza.

Am ales ca drum in viata Psihologia, am decis sa fiu un om printre si pentru oameni, sa fiu acolo unde zambetul a fost umbrit de neliniste, acolo unde conflictul interior nu lasa loc pacii, in preajma celor care au nevoie de o vorba buna. Pentru ca ma simt eu cu adevarat alaturi de cei mici, am absolvit si facultatea de Pedagogie, si un master in Consiliere scolara si dezvoltarea carierei, toate acestea pentru a fi mai aproape de oameni, pentru a le intelege nevoile, chemarile si a le reda pofta de viata, setea de arta si dorinta de frumos.

Viata e o scena pe care ai nenumarate reprezentatii, ea te face sa fi astazi actorul, maine spectatorul, poimaine regizorul, pana in final cand cortina cade si ramai doar tu si amintirile adunate in decursul lungului spectacol jucat in fiecare zi, aparent de aceeasi persoana, dar de fiecare data alta, depinzand de emotii, stari, sentimente...